vineri, 24 iulie 2015

Moda- de la începuturi în prezent---> Partea a treia

Cum bine ştiţi, acum ceva vreme am avut două postări referitoare la modă. De la începuturi până în prezent. Ei bine, aceasta este ultima parte referitoare la acest subiect. Schimbări majore şi uimitoare.
       





Moda anilor '20-Coco Chanel

Încheierea Primului Război Mondial a dus la schimbări majore în cadrul feminităţii. Astfel femeile au primit dreptul să muncească şi în afara gospodăriei. Se ocupau cu lucruri administrative, erau asistente medicale sau chiar poştăriţe. Schimbăriile au survenit şi în modă, deoarece au adoptat coafuri mai sucrte şi îmbrăcăminte mult mai practică. Nume celebre ale acestei perioade sunt Louise Brooks, Greta Garbo şi Coco Chanel. Cine nu ştie de Coco Chanel( Gabrielle Bonheur)? Ea a creat o revoluţie în modă, prin punerea în valoare a bijuteriilor şi pălăriilor în combinaţii simple alături de "little black dress" şi chiar de taior. Treptat taiorul a devenit un "must have", purtat de femeiile bogate. Afirmaţia sa "Simplitatea este cheia adevăratei eleganţe", a dus la dezvoltarea şi conturarea unui nou prototip de femeie, una cu o personalitate puternică şi independentă. Chanel a fost primul designer care şi-a creat propriul parfum care îi poartă numele- Chanel No.5, în 1921. Cum bine ştim, avea şi are un real succes acest parfum. Din această pricină, putem spune că designerul a fost un trendsetter şi din acest punct de vedere.






Anii '30- Eleganţă

O imagine ale acestor ani ar fi umerii bufanţi, încreţiţi, corset, fustă lungă, largă şi evazată sau trena. Eleganţa deţinea un statut privilegiat. Singura diferenţă ţinea de material. Spre exemplu, ţinutele de zi erau croite din bumbac, lană sau in, iar cele de seară erau din satin, catifea şi mătase. Un alt element specific ţinea de culori, care ziua se încadrau în cele închise şi seara erau cu imprimeuri florale şi detalii colorate. Un simbol al acestor ani este Jean Harlow.








Anii '40

Rochiile au o metamorfozare treptată, astfel încât umerii, acum deţin acele "pernuţe", lungimea este până la jumătatea gambelor şi talia se subţiază printr-un cordon subtil. Totodată se pune un accent puternic pe talie, astfel se folosesc imprimeuri florale, cu buzunare imense. Materialele pentru rochiţele de zi devin tot mai comode şi culorile folosite după gust.












Anii '50 şi "talia de viespe"

Apar în prim-plan umerii goi, şoldurile scoase în evidenţă, care devin un "must have" a perioadei. Fuste largi, vaporoase, până la genunchi, curele late, toate erau la mare căutare. Rochiţele de seară aveau aceleaşi linii, singurele diferenţe ţineau de accesorile folosite ca gentuţe plic, pălării chic sau mănuşi din dantelă. În această perioadă se remarcă Marilyn Monroe.











Anii '60 şi "revoluţia" modei feminine

Ţinutele devin din ce în ce mai simple, reprezentative pentru femeia de carieră. Elemente specifice acestor ani sunt fusta conică până la genunchi, jachetele uşor cambrate( îndoite) şi trenciurile cadrilate. Contrastele aveau un nivel de folosire mare, se vizau cele de gen alb-negru, roşu-negru şi galben-albastru.










Anii '70=Hippie

Putem spune că se naşte epoca hippie. Această mişcare a dus la schimbări majore în cadrul modei. Influenţele acestui curent se resimt puternic. Apar pantalonii foarte evzaţi, jeansi, cămăşi lungi, imprimeuri florale, elemente ca ciucuri şi franjuri, imprimeuri din piele şi evident bentiţele colorate. Din punct de vedere a cromaticii, putem afirma că era diversă.






Anii '80 şi curentul disco

În perioada anilor '80 se dezvoltă curentul disco. Piesele vestimentare în vogă erau colanţii, fustele scurte, tricouri cu un umăr liber, topuri în culori vii, mânicile "trei sferturi". Accesorile folosite: coliere lungi, brăţările din plastic şi cerceii mari. Un simbol care a dat "tonul" atât în show-bizz cât şi în  vestimentaţie, este Madonna. Trei elemente ale acestor ani sunt spiritul nonconformist, curajul şi expresivitatea.






Sfârşitul secolului al XX-lea.

Se remarcă shopping-ul, nume cunoscute de toţi, ca Gaultier, Fendis şi Dolce&Gabbana. Parisul rămâne încă considerat capitala modei, iar Milano producătorul venerat care îmbracă cei mai mulţi oameni.






                                              Vă mulţumesc şi vă pup!
                                             Sper că va plăcut articolul.
                                                mignona F.Anamaria  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu