Traseul era Săcărâmb- Mada şi cheile sale- Balşa- Roşia- Săcărâmb. Având 2 zile la dispoziţie, seara când ne-am întors de la Roşia, am campat pe suişurile mai puţin umblate ale Cheilor Madei. De dimineaţă, traseul reîntorcându-se acasă, spre Bârsău. Am parcurs drumul de la Mada spre Săcărâmb, unde o dată ajunşi, o ploaie foarte puternică ne-a stricat puţin planurile.
Drumeţia realizată a fost nemaipomenită. Peisaje deosebite. Uimitoare este zona cheilor, unde apa te conduce spre drumul propus. În aceste zile toride, de vară, apa rece a cheilor te răcoreşte instant. Totuşi, recomand precauţie, deoarece viperele sunt pretutindeni. În general cheile pot fi parcurse prin apă. O dată ce am ieşit din chei, am pornit spre Balşa, sat pitoresc, unde pustiiul începe să îşi facă prezenţa. O pădure pătrunzătoare ne-a condus până în Roşia, localitate cu un singur locuitor. Casele părăsite aduc un iz de tristeţe, dar în acelaşi timp şi de linişte interioară, de regăsire. Doar oile se simt acasă, în câmpia uitată în negura vremii. Deja când amurgul arătându-şi genele întunecate, noi ne-am întors obosiţi spre Mada. Călătoria a fost încărcată de sudoare şi dureri musculare. Am campat, într-un loc care îmi aminteşte de taberele de vară. În ghearele serii, am aprins un foc de tabără, şi după ce am mâncat, ne-am pregătit cortul şi am dormit. Fiind prima dată când dorm în pădure, m-am simţit cuprinsă de frică. Dar totul a decurs bine până la urmă. De dimineaţă, soarele strălucea vioi pe bolta cerească. Ne-am trezit şi am pregătit masa. Totul era superb. Vântul îţi adia prin păr, iar razele soarelui îţi încălzeau obrajii. Răcoarea se resimţea. Pădurea avea un miros aparte, specific ei, unul de puritate. După micul dejun am pornit în forţă spre casă. Soarele treptat s-a ascuns după nori. Era o dimineaţă de vară un pic mai răcoroasă. Am parcurs drumul spre casă cu suişuri şi coborâşuri. În final, privind adesea, în spate vedeam cheile. Nu pot să vă explic în cuvinte, pentru că nu aş avea destule, dar zona a fost minunată. Drumul de reîntoarcere a fost mai dur. Deoarece eram deja obosiţi, plini de răni şi dureri musculare, iar canicula făcându-şi din nou prezenţa, lipsa de apă, a determinat să facem opriri. Pot afirma că în acele momente înţelegeam copiii din Africa. Cei care tânjeau după apă curată. În timp ce unii dintre noi îşi doresc ultimele modele de gadgeturi, sunt unele persoane care visează la apă curată şi educaţie. Poate nu îi putem înţelege, deoarece noi deţinem deja aceste "lucruri banale". Pentru ei, acestea sunt dorinţe nestăvilite. Eu în această drumeţie, am realizat aceste trăiri chiar pe propria piele. Cum am specificat deja, natura este sălbatică, dar adevărată. Chiar te ajută să îţi schimbi unele principii despre ceea ce credeai. Trebuie doar să îi oferi şansa.
P.S.: Cât de curând, un nou membru al călătoriilor hai-hui, îşi va face apariţia. Sper să vă placă de Mr. O!
Sper că va plăcut.
Vă mulţumesc şi vă pup!
mignona F.Anamaria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu